Tragedie la Călărași: Un bărbat de 48 de ani s-a înecat lângă gospodăria sa, blocat între crengi, după inundațiile de aseară

Tragedie la Călărași: Un bărbat de 48 de ani s-a înecat lângă gospodăria sa, blocat între crengi, după inundațiile de aseară

„Astăzi, în jurul orei 10:00, Poliția a fost sesizată de un localnic din Dereneu, r-nul Călărași, că a depistat un consătean decedat.

Oamenii legii au intervenit imediat, stabilind preliminar că aseară, în timpul ploii puternice care a generat inundații, bărbatul de 48 de ani s-a înecat în adiacentul gospodăriei sale, după ce a rămas blocat în mai multe crengi, nereușind să se salveze.

Corpul neînsuflețit al acestuia este supus expertizei medico-legale pentru stabilirea exactă a cauzei decesului, iar oamenii legii stabilesc circumstanțele cazului”, menționează oamenii legii.

Clipe dramatice în satul Hîrjăuca, din raionul Călărași, după ce ploile torențiale au provocat ruperea digului unui iaz, iar apele au măturat totul în cale. La fața locului au intervenit de urgență salvatorii, pompierii și polițiștii.

Viitura a inundat mai multe gospodării și drumuri. Potrivit autorităților, prin intermediul Serviciului 112 au fost recepționate numeroase apeluri de ajutor. Oamenii au anunțat despre automobile blocate de ape, gospodării inundate și persoane refugiate pe acoperișuri din cauza viiturii.

Moldelectrica a anunțat că au fost înregistrate deconectări avariate ale liniilor electrice aeriene de interconexiune de 400 kV Vulcănești – Isaccea și Vulcănești – MGRES.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în intervalul orelor 14:00 – 23:00.