În timp ce Moldova abia se pregătește să reglementeze platformele online majore, unele guverne deja schimbă regulile: încă anul trecut, cel puțin 15 țări fie au introdus, fie discută activ restricții de vîrstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare.
Însă una dintre principalele întrebări de astăzi nu este dacă sînt necesare noi măsuri, ci unde se află linia de demarcație dintre protejarea copiilor și construirea unui gard digital, în spatele căruia pot apărea cu ușurință semne de cenzură. Mai mult, reieșind din experiența unor țări, eficacitatea interdicțiilor stricte e discutabilă: restricțiile formale pot doar să împingă copiii într-un mediu digital mai puțin transparent și neprotejat. Acesta este motivul, pentru care dezbaterea moldovenească privind rețelele de socializare depășește din ce în ce mai mult subiectul siguranței copiilor și se transformă într-o dezbatere despre libertatea de exprimare, viața privată și limitele intervenției statului.
Europa lucrează la standarde
În Europa, Digital Services Act (DSA), care a intrat în vigoare în 2024, obligă platformele majore (cu peste 45 de milioane de utilizatori în UE) să combată activ conținutul ilegal, dezinformarea și amenințările la adresa minorilor. Legea obligă giganții tehnologici să își revizuiască algoritmii interni și mecanismele de moderare pentru a îndeplini cerințe stricte de transparență și responsabilitate față de autoritățile naționale de reglementare. Încălcările se pedepsesc cu amenzi de cca 6% din cifra de afaceri globală a unei companii.
În noiembrie, 2025 Parlamentul European a adoptat o rezoluție care solicită o vîrstă digitală minimă unică de 16 ani. Adolescenții între 13 și 16 ani vor putea utiliza internetul numai acordul verificat al părinților. Această inițiativă își propune să creeze un cadru juridic unificat în UE, care ar trebui să îi elibereze pe părinți de nevoia de a naviga printre regulile disparate ale diferitelor platforme și să le consolideze controlul asupra comportamentului digital al copiilor lor.
În același timp, o rezoluție a Parlamentului European nu devine automat lege; este în esență o declarație politică sau un „apel la acțiune”. Pentru ca normele propuse să devină obligatorii pentru toate țările UE și giganții tehnologici, Comisia Europeană trebuie să elaboreze o directivă sau un regulament bazat pe acestea, care va fi apoi supus procesului de aprobare. În prezent, situația din Europa este fragmentată: în unele țări, „vîrsta majorității digitale” este de 13 ani, în timp ce în altele este de 14 sau 16 ani. O rezoluție a Parlamentului European este o încercare de a stabili un standard uniform și un semnal către piață, care indică direcția în care se î