Moldova trebuie să elaboreze o strategie națională de dezvoltare, să stabilească ce sectoare pot deveni motoare ale creșterii economice, ce resurse vor fi folosite pentru a le susține, pe ce piețe va concura și cum va fi asigurată suveranitatea economică a țării.
Această opinie a fost exprimată, subliniind că viitorul Moldovei depinde nu atât de capacitatea de a atrage fonduri din exterior, cât de capacitatea de a construi mecanisme interne de dezvoltare și de a integra investițiile într-un plan pe termen lung de modernizare a țării.
El a menționat că în politica moldovenească există de mult timp un set de formule care se repetă indiferent de cine se află la guvernare. Printre acestea, un loc special îl ocupă teza privind necesitatea atragerii investitorilor. Practic, fiecare nou cabinet de miniștri promite să creeze un climat investițional favorabil, să realizeze reforme și să deschidă țara pentru capitalul străin. Totuși, în spatele acestei retorici rareori se află o întrebare mai importantă: de ce fel de investiții are nevoie Moldova și ce rol ar trebui să joace acestea în strategia de dezvoltare pe termen lung a țării?
După cum a subliniat, simpla venire a unui investitor nu constituie o garanție a creșterii economice. Investitorul nu vine pentru a rezolva problemele sociale ale statului, dar pentru a-și realiza propriile interese economice. Aceste interese pot coincide cu obiectivele dezvoltării naționale, dacă capitalul este direcționat către producție, infrastructură, tehnologie și crearea de noi locuri de muncă. Dar investițiile pot urmări și alte scopuri: achiziționarea de active la un preț avantajos, obținerea controlului asupra infrastructurii strategice, cucerirea pieței de desfacere sau obținerea de profit fără formarea unei economii interne durabile.
Potrivit acestuia, problema nu constă în numărul de investitori atrași, dar în calitatea politicii de investiții a statului. Dacă țara nu își stabilește propriile priorități, fluxurile de investiții încep să se formeze pe baza intereselor actorilor externi. Ca urmare, economia se dezvoltă nu în conformitate cu strategia națională, dar după logica celor care dețin resurse financiare și sunt capabili să influențeze procesul decizional.
A subliniat faptul că, în ultimele decenii, Moldova și-a construit în mare măsură un model bazat pe sprijinul extern. Împrumuturile organizațiilor financiare internaționale, programele de granturi, accesul la piețele externe și ajutorul extern au permis menținerea stabilității macroeconomice și compensarea deficiențelor structurale interne. Totuși, un astfel de model are limite evidente. Resursele externe pot susține temporar funcționarea economiei, dar nu pot înlocui sursele proprii de creștere.
Acest lucru devine deosebit de evident pe fondul schimbărilor din politica economică mondială. Statele-lider revin din ce în ce mai activ la instrumentele de dezvoltare industrială. China continuă să folosească planificarea statală pe termen lung. Statele Unite implementează programe de amploare pentru sprijinirea industriei și a sectoarelor de înaltă tehnologie. Țările europene, de asemenea, recurg din ce în ce mai des la mecanisme de subvenționare, de protecție a producțiilor strategice și de stimulare a investițiilor în sectoare de importanță critică.</p