Funcționar vamal, verificat pentru avere după o sesizare despre investiții în Dubai. Victor Manoli: „Exclus. Niciodată nu le-am avut”

Funcționar vamal, verificat pentru avere după o sesizare despre investiții în Dubai. Victor Manoli: „Exclus. Niciodată nu le-am avut”

Șeful adjunct al Direcției integritate și supraveghere din cadrul Serviciului Vamal, Victor Manoli, va fi supus unui control al averii și intereselor personale de către Autoritatea Națională de Integritate (ANI).

Potrivit unei sesizări transmise ANI, „în timp ce el ar trebui să vâneze corupții, familia sa este conectată la interese obscure și la un lux nedeclarat. Fiica duce o viață de milioane în Dubai, etalată pe rețelele de socializare. Se pare că familia Manoli nu merge acolo doar la plajă, ci și pentru a-și vizita apartamentele de lux deținute prin investiții imobiliare ascunse. Toți membrii familiei Manoli își expun fără nicio jenă viața luxoasă pe rețelele de socializare, iar destinația este una singură — Dubai”, se arată în sesizare.

Întrebat de ZdG despre apartamentele din Dubai menționate în sesizare, Victor Manoli a declarat că acest lucru este „exclus. Niciodată nu le-am avut. Nici eu, nici rudele mele, nici măcar cele de gradul doi sau patru”, a afirmat acesta.

La fel, în sesizarea primită se ANI se menționează că „însăși preacinstitul Victor Manoli se lăuda la unii colegi că toate investițiile lui sunt anume în Dubai. Poate ne spuneți și sursa provenienței banilor cu care ați achiziționat toate aceste imobile? Concluzia: În declarația de avere e liniște, dar în realitate e opulență. Așteptăm ca instituțiile statului să se autosesizeze și să ne ofere detalii despre imobilele familiei Manoli din Dubai. Dacă ei nu le găsesc, le găsim noi!”.

Conform procesului-verbal de inițiere a controlului, „se atestă că Victor Manoli, împreună cu membrii familiei, dețin în proprietate următoarele bunuri”:

  • Bunul imobil cu suprafața de 19,1 m.p., care a fost dobândit la data de 24.05.2021.
  • Bunul imobil cu suprafața de 19,2 m.p., care a fost dobândit la data de 24.05.2021.
  • Bunul imobil cu suprafața de 30,6 m.p., dobândit la data de 31.03.2005, anterior perioadei de control.
  • Bunul imobil cu suprafața de 0,0607h, dobândit la data de 28.12.2023, conform contractului de donație nr. 1-705 din 27.12.2023.
  • Potrivit Registrului de Stat al mijloacelor de transport, în perioada supusă verificării, subiectul declarării, deține în proprietate mijlocul de transport de model „Kia Sportage” a.f. 2021, dobândit la data de 04.11.2021.
  • „Analizând decl

    Serviciul Vamal