Alți trei învinuiți au fost trimiși în judecată în dosarul „Car Vertical”.

Alți trei învinuiți au fost trimiși în judecată în dosarul „Car Vertical”.

Alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical”, cu vârstele cuprinse între 26 și 40 de ani, au fost trimiși pe banca acuzaților, a anunțat Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Aceștia au transmis fotografii și filmulețe cu fostele iubite pentru a fi publicate în canalul de Telegram, cu scopul de a se răzbuna pentru întreruperea relației.

Primul învinuit are vârsta de 40 de ani, iar în 2024 a dat spre publicare pe canalul „Car Vertical” din aplicația Telegram, care atunci avea peste 10 000 de membri, un set de 29 de poze nud sau în lenjerie intimă cu fosta iubită, care acum are vârsta de 26 de ani. Așa cum învinuitul a dat publicității alături de poze și numărul de telefon al victimei, precum adresa contului ei de pe Instagram, tânăra a început să fie contactată de persoane necunoscute. Mai mult decât atât, acesta a și sunat-o la 1 noaptea, după „isprava” penală, să o invite la McDonald’s – invitație refuzată de către victimă. După publicarea imaginilor, victima i-a cerut administratorului ștergerea lor, însă acesta a cerut în schimb suma de €350. Victima a depus în schimb plângere la Poliție.

Un alt învinuit trimis acum în judecată de procurorii PCOCCS este un șofer cu vârsta de 33 de ani. După ce iubita sa în vârstă de 33 de ani, care avea și un copil minor, a întrerupt relația din motivul agresivității sexuale manifestată de el, învinuitul a publicat pe Facebook și Telegram fotografii cu conversațiile lor intime, pe care le-a trimis mai apoi rudelor și prietenilor ei.

După ce aceasta i-a refuzat invitația unei întâlniri fizice și a depus plângere la Inspectoratul Național de Investigații din cadrul Poliției, învinuitul a publicat trei secvențe video cu caracter intim, cu ea în imagini, pe canalul „Car Vertical”. Mai mult decât atât, adresa canalului cu pricina i-a fost trimisă și fostului soț al victimei, care a observat că au fost publicate și imagini cu copilul lor comun.

Totodată, învinuitul i-a creat conturi false pe rețeaua de socializare Facebook și pe o platformă de chat erotic, unde a publicat fotografii și video intime ale acesteia, dar și a publicat un anunț fals, precum că victima ar oferi servicii de escortă. Prin urmare, în acest context al umilirii și urii, victima a apelat și la servicii de pază.

Cel de-al treilea învinuit trimis acum pe banca acuzaților este căsătorit și are vârsta de 26 de ani

Car Vertical