Începem un ciclu de articole analitice dedicate marilor cărți legate de moștenirea intelectuală a Moldovei. Prima publicație îi este consacrată lui Mircea Eliade și lucrării sale fundamentale, „Yoga: nemurire și libertate”, care a devenit pilonul central al investigațiilor sale filosofice. Lucrarea a fost scrisă pe baza unui studiu aprofundat al tradiției indiene sub îndrumarea profesorului Surendranath Dasgupta.
Natura suferinței: punctul de plecare
Construcțiile metafizice ale lui Eliade pornesc de la faptul suferinței universale. În Asia de Sud, speculațiile filosofice au valoare doar în măsura în care sunt capabile să-l elibereze pe om de „chinuri”. Conform sistemului Yoga, orice experiență umană este condiționată de suferință:
„Corpul este suferință, fiindcă este lăcașul suferinței; simțurile, obiectele, cunoașterea senzorială sunt suferință, pentru că conduc la suferință; chiar și plăcerea este suferință, deoarece este urmată de suferință.”
Isvarakrsna, autorul tratatului Sāmkhya-kārikā — cel mai vechi text al școlii Sāmkhya — afirmă că de temelie a învățăturii este dorința de a evita cele trei tipuri de durere: cerească (provocată de zei), pământească (influența naturii) și internă (organică). Totuși, gnoza indiană nu cade în deznădejde, ci elaborează conceptul de eliberare (mokṣa), care a devenit fundamentul Yoga și al întregii mistici post-vedice.
Din punctul nostru de vedere, acest lucru nu înseamnă neapărat justețea alegerii, căci India, în această paradigmă, respinge bunătatea existenței, iar în Vedānta consideră lumea drept o iluzie (māyā). Cu toate acestea, conceptul de reintegrare prin sacrificiu și ispășire, apărut încă din epoca Vedelor, se transformă în doctrina eliberării definitive.
Viața ca o condiționare karmică
Spre deosebire de conceptele creaționiste (zoroastrismul, creștinismul), provenite din straturi culturale străvechi, gândirea indiană consideră viața ca un lanț condiționat de karma. Eliberarea aici înseamnă izbăvirea de reîncarnări și de viața însăși. „Nimic nu trebuie cunoscut, în afară de mântuire”, glăsuiește Śvetāśvatara Upaniṣad.
Bhoja, comentând Yoga-Sūtra, declară că orice cunoaștere care nu conduce la eliberare este inutilă. Vācaspati Miśra îl secundă: „În această lume, este ascultat doar cel care expune lucrurile necesare”. Se creează impresia că India (înt&ac