După ce în ultimii ani nu a indicat că este căsătorit sau că trăiește în concubinaj, pentru prima dată, în 2025, noul procuror general, Alexandru Machidon, a declarat veniturile unei alte persoane, dar și un copil minor.
În declarația de avere pentru anul 2025, procurorul general a indicat că soția lui a obținut în 2025 un salariu mai mare decât el – 450 de mii de lei de la o companie care anunță că se ocupă de „realizarea softului la comandă”.
Firma, care conform datelor publice, a fost fondată de Ion Bivol, tatăl fostei judecătoare Victoria Sanduța, și este condusă de Victor Bivol – fratele ex-magistratei plecată cu scandal din sistem după ce președinta Sandu a refuzat numirea ei până la atingerea plafonului de vârstă.
Anterior, Ion Bivol, fost primar de Băcioi, a fost găsit vinovat pentru neglijență și exces de putere. Și administratorul companiei „Success Games” SRL, Victor Bivol, a fost condamnat în România, doar că a scăpat de pedeapsă pentru că faptele s-au prescris. Acesta a fost învinuit în România, în 2013, printre altele, de aderare la un grup criminal organizat, contrafacere și punere în circulație a produselor, înșelăciune și spălare de bani prin înființarea în județele Brașov și Prahova a două fabrici clandestine de țigări, sub conducerea organizației criminale transfrontaliere „Patron”.
Datele publice arată că și soția lui, ofițer al Centrului Național Anticorupție (CNA) care investighează cazul mitei pentru procurori și angajați ai Poliției în valoare de 400 de mii de dolari, dosar anunțat în martie de către Procuratura Generală (PG) și CNA.
Solicitat, Alexandru Machidon a afirmat că soția lui a fost angajată a companiei „o perioadă de timp în anul trecut”, dar că nu mai activează acolo din luna decembrie 2025. În plus, procurorul general a menționat că „nu a avut și nu are niciun raport profesional sau personal cu persoanele la care facem referire și nu există vreun conflict de interese în exercitarea funcției sale”. El a evitat să comenteze faptul că soția ofițerului CNA care investighează dosarul mitei de 400 de mii de dolari muncește în aceeași companie.
„Soția mea nu mai activează în cadrul companiei menționate. Ea a lucrat acolo o perioadă de timp în anul trecut, fapt pe care l-am indicat transparent în declarația de avere și interese personale.
Activitatea profesională a soției mele în acest domeniu a început cu mult înainte de a ne cunoaște. Nu am avut și nu am niciun raport profesional sau personal cu persoanele la care faceți referire și nu există vreun conflict de interese în exercitarea funcției mele.
În ceea ce privește alte persoane angajate în cadrul acelei companii, nu comentez situații care nu mă vizează și nu țin de activitatea mea profesional